COMPETENTE FUNDAMENTALE PENTRU COPII
AUTO-CONTROLUL
Una dintre cele mai importante responsabilitati pe care un parinte si-o asuma tacit la nasterea copilului este aceea de a-l invata cum sa-si dozeze emotiile si comportamentul.
Copii care ajung la perioada adolescentei fara a fi reusit sa-si dezvolte aceasta abilitate manifesta comportamente agresive, sunt mai predispusi la insucces scolar, incearca sau chiar fac abuz de narcotice sau se implica in activitati cu caracter sexual inainte de 18 ani si ca rezultat experimenteaza situatii de viata negative care le afecteaza profund evolutia.
De cele mai multe ori parintii care se straduiesc sa schimbe comportamentele copilului sunt ei insisi prost “echipati” astfel incat nu pot face transfer real de abilitati sau stapanire de sine. Auto-controlul, este de fapt un sistem intern de auto-reglare care dozeza impulsurile in functie de un rezultat dorit.
Auto-controlul este stimulat in mod deosebit prin exemple si povesti care ofera un puternic impuls pozitiv copilului, ii trezeste simtul moral, ilustreaza avantajele sale personale, si face apel la imaginatia sa creatoare prin care va evoca o lume ideala pe care el insusi o poate crea in jurul lui prin comportament potrivit.
Auto-controlul cuprinde atat procese interioare automate cat si procese constiente si raspunsuri emotionale directe.
In anii 1990 psihologul Roy Baumeister a descoperit faptul ca auto-controlul este o resursa limitata insa regenerabila, in masura in care recompensele sunt suficient de stimulatoare. Deasemenea, studii aprofundate ilustreaza faptul ca auto-controlul poate fi exersat intocmai ca un muschi si manifestarea regulata a auto-controlului imbunatateste puterea vointei.
Dar cum putem oferi copiilor nostri dezvoltarea proceselor constiente si automate de care au nevoie pentru a le asigura bunastarea?
In primul rand prin emotii. Emotiile conecteaza multiple arii cerebrale, llucru care ii ajuta sa faca fata cerintelor sociale. Creierul primar dicteaza copiilor daca o emotie este “buna” sau “rea” si apoi raspund prin rezonanta emotionala. Tendinta naturala este ca un copil sa raspunda la o senzatie ”rea” cu un comportament de aceeasi natura, menit sa indeparteze factorul negativ care a produs-o. Intre stimulul negativ si raspuns exista o pauza de cateva fractiuni de secunda, timp in care copilul isi alege raspunsul.
Daca copilul a primit multiple exemple de comportament adecvat si a participat la jocuri de grup sau a auzit povesti ilustrative pentru situatia in care se afla, acestea se vor intercala in spatiul dintre stimulul negativ si raspunsul copilului la acesta, oferindu-i un interval de timp in care isi poate alege reactia. Daca copilul nu are nici un exemplu la care poate apela pentru a face o alta alegere decat cea naturala – a raspunde cu o reactie negativa la un stimul negativ - el nu poate vedea alternative iar raspusurile sale sunt previzibile.
Tipul de manifestari exterioare ale copilului sunt de fapt un indicator si comunica lumea interioara a copilului. Astfel conexiunile sociale depind in mare masura de auto-control ca abilitate fundamentala iar programele Brilliant Kids, Genius Teens ajuta activ la dezvoltarea acestei abilitati, prin joc si explorare intr-o atmosfera de prietenie si apreciere.
Capacitatea de a socializa
Copii nostri sunt o reflexie fidela a mediului in care
au fost crescuti, ei sunt oglinzi curate care au fost
impregnate de modelul de viata al celor apropiati.
Care este modul lor de a se conecta cu noi?
Cum se vor conecta de-a lungul vietii cu cei
care sunt importanti pentru ei si cu restul umanitatii? Putem anticipa raspunsurile daca examinam cu atentie modul cum ne vad ei insisi ca relationam cu ceilalti.
Asimilarea competentelor asociate cu puterea de integrare sociala va determina bunastarea copiilor nostri pana spre finele vietii.
Conexiunile interpersonale sunt fundamentale pentru intreaga structura politica, sociala si economica a umanitatii. Asa cum un creier sanatos depinde de buna functionare a conexiunilor neuronale pentru a forma un sistem complex si eficient, tot astfel o societate sanatoasa este formata din indivizi care comunica cat mai amplu si cu cat mai multi alti indivizi.
Cuvantul "antisocial" defineste o serie de comportamente de evitare a interactiunii cu ceilalti, pe cand "pro-social" defineste comportamente ca empatia, prietenia, incluziunea, apararea celor slabi sau capacitatea de a schimba rezultatul un conflict prin gesturi de pace.
Copii care pot stabili asemenea conexiuni au rezultate mai bune in aproape toate ariile vietii. Ei isi asuma mai putine riscuri necalculate si sunt mai adaptabili. Ei sunt viitorii adulti care aduc cele mai multe contributii societatii.
Conectarea pozitiva cu prietenii, colegii, unchii si matusile, parintii sau profesorii ii va stimula pe toti acestia sa incurajeze si sa deschida noi porti unui asemenea copil.
Dar cum ne putem asigura, ca parinti ca tanarul nostru este saritor, incluziv si atent?
Foarte importante in dezvoltarea abilitatilor prosociale sunt:
-
capacitatea copilului de a-si reglementa raspunsurile cand are emotii negative
-
abilitatea de a simti si recunoaste emotiile celorlalti si sa raspunda potrivit la ele
abilitati fundamentale atunci cand vine vorba de a gasi cai comune si a rezolva conflictele in relatii.
Stimularea abilitatilor prosociale la copii, implica deci mult mai mult decat a preda o lista de "asa sa faci si asa sa nu faci"
Implica o ghidare a proceselor emotionale inainte ca ideile logice sa reglementeze comportamentul copiilor, iar aceasta se poate face doar de catre o persoana pe care copilul o respecta si de care este atasat emotional. Bineinteles, mediul social al unui copil joaca un rol covarsitor in a determina ce potentialitati genetice se materializeaza in comportamentul copiilor.
Toate acestea pot fi rezumate astfel: copiii nu isi dezvolta abilitatea de a isi regla reactiile la stres sau abilitatea de a manifesta atentie fata de durerile altora daca nu au experimentat ei insisi din partea celor la care tin protectie, atentie si reciprocitate, responsivitate.
Recunoasterea succesului lor cand ating standardele cerute hraneste increderea copilului in fapul ca poate rezolva singur probleme de viata si le confera sentimentul ca sunt parte unei lumi mari si misterioase.
Comportamentele pozitive ale copiilor sunt stimulate de laude cu conditia ca acestea sa fie facute in mod constructiv.
de exemplu este bine sa spunem copilului " Ai fost foarte draguta cu colegul tau, sunt mandra de tine" (ajuta la internalizarea unui comportament pro-social, ales volitiv de copil) si nu : "Esti cea mai cuminte fetita din lume" (judecata de valoare care ii exclude pe toti ceilalti si stimuleaza in copil un comportament excluziv, datorita unei presupuse "naturi speciale" innascute)
Atunci cand copiii inteleg de ce si cum au nevoie ceilalti sa fie ajutati, ei sunt motivati empatic sa ofere acel ajutor. laudele ulterioare vor avea rolul de a ajuta copilul sa interiorizeze comportamentele pozitive.
STIMA DE SINE
"Este mai usor sa formezi si sa cresti copii puternici decat sa repari adulti" Frederick Douglas
Doi cercetatori renumiti in stiintele educatiei, Nancy G. Guerra si Catherine P. Bradshaw au studiat literatura educationala vreme de mai multi ani pentru a ajunge la o sinteza in ce priveste atributele unui tanar armonios dezvoltat. Astfel au identificat 5 competente cheie:
-
auto-reflexia pozitiva adica stima de sine
-
abilitatea de a exercita auto-controlul
-
abilitatea de a lua decizii echilibrate
-
un sistem simplu de credinte si legi morale
-
sociabilitate
Stima de sine isi incepe dezvoltarea in copilaria timpurie si este legata de eficienta auto-perceputa (abilitatea de a realiza lucruri la nivelul cerut de adulti) si cat de apreciat se simte copilul. In acestea doua isi are sursa motivatia si dorinta de a se schimba si care este cruciala in dezvoltarea unei reconfortante stime de sine.
Dezvoltarea stimei de sine nu este insa impiedicata de nereusite. Dimpotriva, cercetatorii au ilustrat in nenumarate studii faptul ca insuccesul este un pas important spre construirea stimei de sine si ca ciclul incercare-ratare-revenire este un proces necesar.
Dupa 6 ani de cercetari, psihologul Stanley Coopersmith publica in 1967 studiul "Antecedentele Stimei de Sine" in care arata faptul ca parintii copiilor cu stima de sine accentuata sunt tipul de parinti care fixeaza limite clare si definesc standarde ridicate de comportament si in acelasi timp dau un bun exemplu.
Ce ii trebuie unui copil pentru a-si construi o stima de sine accentuata?
Studiul mai sus mentionat mentioneaza:
-
un tratament plin de respect si atent din partea parintilor si a persoanelor importante din viata copilului - aceasta il va face sa accepte valorile si ghidarea lor si ii dezvolta tendinta de a se accepta.
-
un istoric al succesului personal impreuna cu un set de valori si aspiratii personale in raport cu care isi poate masura succesul.
-
un mod sanatos al copilului de a raspunde conjuncturilor care il devalorizeaza. Copilul trebuie sa invete cum sa trateze aprecierile negative ale celorlalti si sa simta ca este posibil sa depaseasca toate obstacolele. Aceasta nu inseamna ca parintii trebuie sa il trateze de aceasta natura, deoarece ar rani profund copilul; viata ii va aduce nenumarate experiente de acest gen.
Parintii pot ajuta copilul la acest ultim punct prin laude, avand insa grija ca laudele sa fie foarte bine meritate. Astfel copii vor dezvolta in paralel capacitatea de a "vedea" si arecunoaste cuvintele goale, oricat de bine intentionate ar putea fi. daca este expus laudelor exagerate, bunul simt natural al copilului il va face sa isi piarda increderea chiar si in laudele meritate.
Facand anumite actiuni dezirabile, si care ii protejeaza de socuri emotionale, copii se auto-reglementeaza, perpetuind comportamentul pozitiv invatat. Pe de alta parte copii ai caror parinti i-au ferit de socuri deoarece indiferent ce au facut au fost protejati, parintii minimalizand importanta actiunilor lor, au invatat foarte repede ca "orice fac, nu conteaza" devenind pasivi sau insensibili la reactiile celor din jur.
Acesta este un element deosebit de important in intelegerea dezvoltarii stimei de sine a copiilor. Daca parintii transfera responsabilitatea schimbarii asupra copiilor, acest lucru echivaleaza in perceptia lor cu a considera ca ei sunt capabili sa faca schimbari constiente, deci inseamna ca parintii au incredere in ei.
Stima de sine ridicata este o abilitate fundamentala pe care parintii si educatorii trebuie sa o cultive in copii pentru a avea mai tarziu niste adolescenti echilibrati.
Copii au deci nevoie de:
-
valori si aspiratii clare
-
oportunitatea de a explora diverse posibilitati
-
oportunitatea de a realiza multiple sarcini
-
abilitatea de a depasi dezamagirea si ratarile.
Toate acestea in contextul unui atasament sanatos fata de educatori si parinti care trebuie sa fie suficient de proactivi pentru a pune limite clare si sa defineasca comportamentele acceptabile.
REZOLVAREA PROBLEMELOR
de Diana Chiriac
Capacitatea de a rezolva probleme pe cont propriu este o aptitudine pe care majoritatea copiilor încep să o deprindă destul de târziu, cu mult după începerea educaţiei, iar majoritatea lecţiilor se bazează pe memorare, aşa cum este cazul atunci când se învaţă alfabetul, culorile, adunarea sau scăderea. Însă abilităţile cognitive, capacitatea de a trage concluzii şi de rezolva probleme pot fi deprinse în acelaşi timp, fără ca ele să interfereze cu activităţile bazate pe memorare. Dat fiind că majoritatea „problemelor” nu pot fi rezolvate memorând soluţia sau răspunsul corect, ci recurgând la analiză, obişnuindu-vă copiii să ajungă singuri la propriile concluzii îi veţi pregăti mai bine pentru viitor.
Copiii pot începe să reflecteze la mediul înconjurător de la o vârstă destul de fragedă, chiar din momentul în care încep să înveţe culorile şi numerele. Bineînţeles, cheia succesului sunt paşii mici.
Jocuri precum „Unde e Waldo?” îi pot ajuta pe copii să se concentreze şi să fie atenţi la detalii, totul pe baza unor instrucţiuni simple. Copilul ştie încă din titlul cărţii că scopul este să îl găsească pe Waldo pe fiecare pagină. Uneori este uşor, însă nu întotdeauna, dar pe măsură ce înaintează în carte, copilului îi este din ce în ce mai simplu să afle unde se ascunde Waldo, bazându-se numai pe informaţiile primite din rezolvarea paginilor anterioare.
De la o astfel de activitate facilă se poate progresa, astfel încât instrucţiunea singulară şi simplă să fie înlocuită de o serie de instrucţiuni, întrucât pe măsură ce creierul unui copil se dezvoltă, este important să îl stimulăm şi să îl ajutăm să extindă modul în care percepe problemele şi maniera cea mai facilă de a le rezolva.
Putem face acest lucru oferind copilului o carte care prezintă o problemă la început şi apoi cere căutarea de indicii; pe de altă parte, dezavantajul este faptul că este uşor să dai pagina pentru a vedea soluţia. Tocmai de aceea, este important să încurajăm copiii să joace jocuri. Astfel:
-
Începeţi cu cărţi care sunt axate pe rezolvarea unei singure probleme. Repetiţia este una din cele mai eficiente moduri de a învăţa, iar cărţi precum „Unde e Waldo?” sunt focusate pe un singur aspect: situaţiile sunt diferite, însă obiectivul este acelaşi - să îl găsească pe Waldo.
-
Oferiţi indicii, nu rezolvarea problemei. Poate fi foarte dificil să vedeţi cum copilul să chinuie să găsească soluţia corect şi puteţi deveni tentaţi să-i oferiţi dvs. răspunsul, însă acest lucru nu face decât să îl obişnuiască cu ideea că se poate baza mereu pe altcineva. Rezumaţi-vă la a oferi doar indicii şi numai în faza de început.
-
Cronometraţi timpul în care copilul rezolvă problema. Astfel, îi oferiţi o provocare şi, în acelaşi timp, îl motivaţi să se auto-depăşească.
-
Detaliaţi împreună procesul de rezolvare a problemei. Este important să aflaţi cum anume a gândit şi cum a ajuns la soluţia respectivă pentru a observa dacă se pot aduce sugestii şi îmbunătăţiri.
-
Oferiţi feedback pozitiv şi critici constructive. Copiii se hrănesc cu laude şi feedback pozitiv, mai ales atunci când reuşesc să rezolve o problemă dificilă. Cât despre critici, şi ele trebuie să rămâne pozitive, astfel încât copilul să înţeleagă că se descurcă bine şi că dvs. nu faceţi decât să îl ajutaţi să găsească soluţii alternative pentru rezolvarea problemei.