OPTIMISMUL
o abilitate antrenata
In cartea sa "Learned Optimism", psihologul american Martin E. P Seligman fondator al curentului de gandire care sustine teoriile "psihologiei pozitive" vorbeste despre faptul ca optimismul este o ABILITATE ANTRENATA si nu o trasatura innascuta de caracter.
In urma unei serii de experimente pe animale, M. Seligman costata si reliefeaza existenta unei deprinderi numita "deprinderea neputintei" sau "neputinta invatata" ca fiind o stare mentala in care un organism, fortat sa indure stimuli durerosi sau neplacuti, devine incapabil in diferite contexte sau nu este doritor sa evite in viitor stimuli duri, cu toate ca ar putea face acest lucru cu usurinta - datorita faptului ca a invatat ca nu poate controla situatiile respective. Animalele supuse experimentului si care au invatat ca nu pot scapa socurilor la care au fost supuse, s-au resemnat, nemaincercand sa scape nici atunci cand li s-a oferit o cale de scapare - si au intrat in depresie clinica.
Astfel, extrapoland, s-a concluzionat faptul ca oamenii care nu sunt eficienti in a determina consecintele comportamentelor lor distructive si repeta acelasi tip de comportament nociv in ciuda repercursiunilor mereu negative, au dobandit cel mai probabil "deprinderea neputintei" si care le dicteaza faptul ca indiferent de comportametul lor, ei nu vor primi suport si vor fi expusi la acelasi tip de stimuli negativi. Astfel, Optimismul nu pare a fi o optiune valida pentru ei.
"Deprinderea neputintei" duce atat in cazul oamenilor cat si in cazul animalelor la depresie, care se vadeste astfel a nu fi o boala ci o stare proasta severa care se instaleaza cand pacientii genereaza credinte negative cu privire la cauzele obstacolelor pe care le intalnesc si lipsa puterii de a actiona asupra lor pentru a le indeparta.
Seligman sustine faptul ca atat adultii cat si copiii pesimisti pot antrena abilitatea opusa - OPTIMISMUL - pentru a fi mai sanatosi, mai fericiti si mai de succes.
Cum? In primul rand prin rearanjarea sistemului intern de explicatii si crearea unei istorii mai bune despre cauzele evenimentelor bune sau rele care li se intampla.
De exemplu daca un copil nu trece sau are rezultate proaste sistematice la scoala sau la examene nu este pentru ca este prost ci pentru ca nu s-a pregatit suficient. Sau daca unui adult i se refuza o intalnire, trebuie imediat sa urmareasca sa obtina o alta, nu sa se adanceasca in ideea ca nu este placut.
Luand in considerare perspectiva lui Seligman, realizam ca unul dintre rolurile majore ale educatiei ar trebui sa fie acela de a preda si a vorbi despre efectele comportamentelor pozitive asupra rezultatelor asteptate.
Mai tarziu, Seligman impreuna cu Peterson, publica "Character Strengths and Virtues: A handbook and Classifiction" unde mentioneaza faptul ca, dupa analiza unei serii de lucrari antice de referinta (Aristotel, Confucius, Upanishadele si pana la "Cartea cercetasului" sau"profilele Pokemon"), au sintetizat o lista de 25 de trasaturi de caracter universale care pot asigura succesul unui individ, si care nu au fost alese in relatie cu un anumit sistem sau estetica ci PRIN PRISMA BENEFICIULUI LOR PRACTIC.
Enumeram cateva:
-
Trasaturile traditionale: curaj, spirit civic, justete, intelepciune, integritate.
-
Cele emotionale: iubire, umor, motivatie, aprecierea frumusetii.
-
Cele zilnice, de interrelatioare: inteligenta sociala (abilitatea de a recunoaste dinamica iterpersonala si de a te adapta rapid la diverse situatii sociale) bunatatea, gratitudinea
Seligman si Peterson definesc seturile de abilitati si puncte forte, demonstreaza caracterul maleabil al acestora si chestioneaza credinta intr-un caracter uman innascut si neschimbator.
Atunci cand programele educationale vor cultiva atat OPTIMISMUL cat si trasaturi de caracter forte, acestea vor putea garanta si trasa copiilor un drum ce va duce sigur spre o viata de succes, fericita, plina de inteles si implinitoare.
EDUCATIA POZITIVA cheia succesului
“Prima intrebare: puteti descrie in unul – doua cuvinte ce va doriti cel mai mult pentru copiii dvs?
Daca raspundeti ca miile de parinti care au fost intervievati: “fericire”, “incredere”, “multumire”, “implinire”, “echilibru”, “bunatate”, “satisfactie”, “iubire”, inseamna ca bunastarea este ce doriti cu prioritate pentru copilul dvs.
A doua intrebare: in unul-doua cuvinte, spuneti-ne ce invata copiii la scoala?
Daca aveti aceeasi opinie cu a altor parinti atunci ati raspuns: “matematica”, “biologie”, “sa asculte”, “sa aiba succes”, “sa treaca testele”, “disciplina”, “cum sa gandeasca” “sunt instruiti” etc. aceasta inseamna ca in scoli se invata abilitati tehnice si cunostinte necesare muncii stiintifice si de cercetare.”
Astfel suna un citat din cartea lui Seligman: “Flourish: A Visionary New Understanding of Happiness and Well-Being“
Puteti remarca faptul ca intre cele doua liste nu exista aproape nici o suprapunere.
Suntem cu totii in favoarea perseverentei, instruirii si disciplinei dar trebuie sa credem ca scolile ar putea, fara a defavoriza vreuna dintre cele doua perspective, sa predea atat ce doresc parintii, adica drumul de a obtine bunastarea interioara, cat si disciplina stiintifica.
Sunt insa capabile scolile romanesti sa predea copiilor modul cum sa atinga si sa mentina bunastarea interioara facand in acelasi timp ce le cere societatea dar si ce isi doresc ei insisi? Sunt ele pregatite sa ofere educatia care in occident este numita EDUCATIE POZITIVA?
Este recunoscut faptul ca o dispozitie pozitiva duca la o mai buna atentie, gandire creativa si pozitiva, gandire holistica si tendinta accentuata de a vedea ce merge bine.
Dispozitiile negative cauzate de gandul la succesul scolar si obtinerea celor mai bune note, induc tendinta unei gandiri critice, analitice si auto-centrate, precum si la tendinta accentuata de a vedea ce nu merge bine si tendinta unei gandiri defensive si circulare, care invoca elemente deja cunoscute si este caracterizata de incapacitatea de a include elemente noi pentru a trage noi concluzii bazate pe evenimentele prezente. In aceasta stare indivizii au “un locus of control” exterior, imbinat cu o tendinta accentuata de a executa ordine.
Atat gandirea pozitiva cat si gadirea critica sunt importante in diferite situatii, insa educatia romaneasca mentine vechiul sistem ierarhizat, bazat pe impunerea si urmarea ordinelor si accentueaza importanta gandirii critice.
Scoala romaneasca evalueaza copiii prin prisma punctajelor, si exclude procesul descoperirii, evaluarii si accentuarii minunatelor calitati si inzestrari individuale ale elevilor si studentilor.
Cu sigurata putem gasi cai de a da copiilor o educatie mult mai eficienta daca aceasta este insotita de energie, activitati placute si care sa le dezvolte gandirea creativa si astfel sa le cream mai multe sanse de a fi recunoscuti pentru versatilitate si flexibilitate si deci mai multe sanse de a avea succes.
Aceasta este ceea ce numim EDUCATIE POZITIVA.